Conflictul interetnic de la Târgu Mureș

România anilor 90 era departe de cum cunoaștem România de azi. Dacă România de azi ni se pare un loc rău de trăit, ne putem bucura totuși că cei născuți după 1995 nu am ”beneficiat” de perioada 1989-1995. Nimic nu era concret, România era o țară care își căuta o nouă identitate, pe care a regăsit-o într-un final în brațele organizaților vestice, precum NATO și UE. La nivel de populație, fiecare se descurca cum putea. A fost perioada în care mulți politruci au reușit să facă averi considerabile profitând de nou apărutul capitalism (supranumit și capitalism sălbatic, deoarece aveai tot sau nu aveai nimic). Mulți oameni munceau pe unde apucau, schimbau foarte des locul de muncă, deoarece nu exista stabilitate, iar patronii se purtau de multe ori cu angajații precum stăpânii de sclavi de pe plantațiile coloniale. Într-un astfel de mediu s-a născut România pe care o cunoaștem noi azi, iar multe dintre hibele de atunci se pot observa și azi, direct sau prin efecte ale acestora. Într-un astfel de mediu nu e de mirare că oamenii erau agresivi, erau violenți. Nu știau ce viitor o să aibă, nu era nimic garantat. Mineriadele, cazul Hădăreni, conflictul interetnic de la Târgu Mureș ... pentru toate evenimentele astea o țară precum România acelor ani este mediul propice de dezvoltare.

Este foarte important de menționat, înainte de a începe relatarea evenimentului, că atât cauzele producerii conflictului, cât și motivele pentru care intervenția forțelor de ordine a fost atât de slabă sunt încă dezbătute, multiple motive fiind discutate și luate în considerare. Ce e și mai important de observat e că toată lumea a avut un rol în declanșarea și perpetuarea conflictului: populația generală, partide și formațiuni politice, presa, etc .... Așadar, să încercăm să vedem cum a început și de ce s-au produs evenimentele sângeroase din Orașul trandafirilor.

Pentru prima dată după mult timp, maghiarii care și-au regăsit libertatea etnică într-o Românie proaspăt scăpată de un regim comunist cu puternice nuanțe naționaliste au reușit să sărbătorească data de 15 Martie, ziua internațională a Maghiarilor de pretutindeni. Aceștia au celebrat prin afișarea unor denumiri maghiare pentru multiple prăvălii, precum farmacii, magazine de cartier, etc ... Acestea au fost vandalizate la scurtă vreme de români ultra-naționaliști. Ca reacție, mulți maghiari refuzau să mai servească cu produse etnicii români care nu le cereau acele produse în limba maghiară, fapt care doar a a aprins mai mult situația. La toate astea se adăugau evenimente produse recent în zona educației, unde două licee din oraș au decis să predea exclusiv în limba română, respectiv în limba maghiară, iar un marș cu peste 100000 de persoane s-a produs pentru a susține ideea reînfințării universității Bolyai în Cluj Napoca.

În data de 19 martie românii au atacat sediile partidelor din strada Bolyai nr 30, unde, pe lângă sediul UDMR mai erau și sediul PNL și PNȚ. În dimineața zilei de 20 cele două tabere s-au regrupat în piața centrală din oraș, acestora adăugându-se români și maghiari veniți cu autobuze din localitățile aflate în vecinătatea orașului. Maghiarii au atacat și incendiat toate autobuzele cu care veniseră românii în oraș, iar pe unii i-au surprins în afara orașului, suferind aceeași soartă. Pentru a îi stopa, autoritățile au considerat că e suficient să trimită un cordon de milițieni neînarmați, crezând în mod naiv că ar putea să-i oprească. Într-un final, aceștia și-au dat seama că e momentul să trimită armata pentru calmarea conflictului care, de altfel putea să fie evitat, dat fiind faptul că producerea unui astfel de conflict era evidentă datorită tensiunilor și micilor violențe recente.

Intervenția autorităților a fost în mod evident întârziată și de multe ori dusă în zona de penibil. Aceste evenimente au fost documentate atât de presa națională, cât și de cea internațională, iar un grup de jurnaliști maghiari au fost atacați de etnici români, jurnaliști pe care de altfel Poliția a decis că e e mai bine să-i aresteze, cel mai probabil pentru siguranța lor, dar acțiune care a pus o pată pe obrazul instituției proaspăt refondate. De altfel, se vehiculează informația conform căreia Armata Română nu ar fi făcut niciun efort pentru a proteja etnicii maghiari de violențele organizației ultra-naționaliste Vatra Românească, despre care se vorbește prea puțin, dar care a jucat un rol extrem de activ în aceste conflicte, în mod special ca instigatori. E de menționat că această organizație avea să fie condusă un an mai târziu de un fost membru al organizației legionare.

Ura interetnică este un fenomen extrem de obișnuit, atât în România, cât și în alte state. Totuși, aceasta trebuie alimentată pentru a duce la violențe. O țară precum România acelor ani, în care toată lumea dorea să obțină capital de diferite forme cât și dominație și autoritate asupra celorlalți, nu e de mirare că anumite organizații extremiste provenite din ambele tabere au reușit să instige populația în așa fel încât să producă un eveniment regretabil, care a demonstrat de altfel ineficența tradițională a autorităților românești. Din fericire, relațiile interetnice au beneficiat de o lungă perioadă de calm și cetățenii din ambele etnii nu mai răspund la provocările grupărilor extremiste cum au răspuns în acele zile. ( a se vedea cazul de la Valea Uzului, unde conflictul s-a rezumat la violențe între grupări naționalist-extremiste maghiare și cei de la AUR). Oamenii au o situație economică și o educație mult mai bună în zilele noastre, iar manevrele populiste și xenofobe în încercarea de a câștiga capital politic nu mai au același succes.