Dobra Hata-Ajutor pentru ucraineni

În cel mai mare centru de ajutor umanitar al refugiaților ucraineni din Cluj, Notorius Learning Projects au beneficiat de ajutor peste 6000 de ucraineni. Patricia Kudo, președintele asociației este cea care a venit cu ideea și cea care gestionează zilnic centrul de donații pentru refugiații ucraineni.

Patricia a sprijinit ajutorul pentru refugiați chiar de la începutul invaziei. Împreună cu câțiva prieteni au adunat ajutoare pe care le-au dus la un centru din oraș.,,Aveam o prietenă care lucra la spitalul județean, m-a contactat și mi-a spus că la munte sau cazat mai multe familii de ucraineni. Am zis că mergem să-i ajutăm. Practic am început întâi așa”. Făcând drumul până la munte și înapoi s-a constat că au rămas multe ajutoare și s-au întors cu o parte din ele. Atunci a apărut ideea să se creeze un depozit unde fiecare să poată veni și aduce ceva, fără a se crea risipa, iar ucrainenii să poată veni singuri și să-și aleagă de ce au nevoie. Primul centru avea sediul în piața 1 mai.,,La început nu aveam nimic, nici măcar rafturi, totul era pe jos, dar atunci parcă se întâmplase un fenomen.Toată lumea a venit cu ajutoare, toți au venit să ne ajute, de parcă fiecare avea în suflet nevoia de a ajuta, dar nu aveau un plan”. Voluntarii centrului au devenit chiar ucrainenii, care au rămas în Cluj.Ei aveau dorință și timp liber.Ca să evite disperarea în care se aflau ei alegeau să ajute și pe alții. Cunoscând limba rusă Patricia comunica liber cu ei și nu era nevoia de a le explica ce au de făcut. Fiecare cunoștea situația și încerca să fie de folos.Unii din ei trimiteai ajutoare de aici celorlați membri ai familiei, care nu au avut posibilitatea de a părăsi țara. Familile care dețineau mijloace de transport plecau în vamă de fiecare data când cineva apela la ajutor.Atunci au început să primească și taloane cu benzină.,,Ideile ne apăreau pe parcurs după nevoile lor”. Centrul oferea gratuit ca și într-un magazine haine, încălțăminte, produse de igienă, alimente, toate articolele provenind din donații. Pe pagina de facebook a asociației erau postate zilnic anunțuri pentru a atrage donațiile, pentru că numărul de refugiați se dubla cu fiecare zi. Cazarea nu era asigurată la centru, pentru că de asta se ocupau cei de la Crucea Roșie, dar ucrainenii erau ajutați să-și găsească locuință prin intermediul anuțurilor postate pe rețelele de socializare. După câteva luni centrul a fost mutat în cartierul bună ziua.Fiind translatoare de japoneză și având priteni în Japonia, Patricia a împărtășit situația cu o organizație din Japonia. Ei s-au oferit să ajute cu închirierea unui nou spațiu, pentru ca centrul să-și poată continua activitatea. Banii în Japonia erau adunați prin strângere de fonduri.,,Noi ne gândeam că vom primi la început o sumă mai mare de la o firmă, dar banii erau strânși cu ajutorul voluntarilor de acolo. Dona toată lumea atât studenți cât și bătrâni, uneori primeam chiar și monede”. Atunci când chiria spațiului era asigurată, cei de la centru au putut să se concentreze pe organizarea diferitor activități pentru copii, după care pentru adolescenți. Făceau legătura cu alte organizații din oraș, se propunea o idee și era acceptată. Astfel, tot din social media asociația a atras campanii și oameni din străinătate, care au oferit ajutor financiar.Banii fiind împărțiți în primul rând pentru persoanele invalide, pensionare și cele cu mulți copii.Mamele, vârstnicii și restul persoanelor care erau speriate și practic au fost scoase din ritmul lor obișnuit de viață li se ofereau ore de terapie, lucru care se face până la momentul actual. Pe parcurs s-a ajuns la concluzia că acesta nu mai era un centru de distribuire a ajutoarelor ci un HUB.,,În primul rând ne uitam la cerere, dacă exista o cerere reală atunci se propunea o ofertă”. Între timp s-au deschis și alte ONG-uri în Cluj, atunci HUB-ul s-a numit Dobra Hata, în traducere Casa Bună. Asociația a colaborat și cu grădinițe, lucru pe care îl face și în prezent pentru a facilita integrarea copilașilor în noul spațiu. Împreună cu Transilvania college încă de la începutul războiului au găsit un spațiu unde să se facă ore. Inițial au fost oferite 20 de locuri, însă copii veneau în continuare, deci numărul acestora s-a dublat. Printre refugiați erau și mămici profesoare, care la rândul lor au ajuns să predea. Între timp unele școli din Ucraina au început să facă și ore în online, orele nu puteau fi făcute mereu din cauza bombardamentelor sau problemelor cu electricitarea și atunci se recupera aici fizic. Desigur că familiile care au rămas în Cluj pe o perioadă mai lungă aveau nevoie și de un loc de muncă. Împreună cu alte ONG-uri din oraș țineau legătura pentru a propune reciproc oferte de muncă, iar cei care aveau copii de grădiniță erau ajutați și cu locuri. În acest mod, ucrainenii ce dețineau un mijloc de transport veneau în ajutor unul altuia, luau mai mulți copii de la grădiniță, lucru care era foarte utl îndeosebi pentru famiile cu mai mulți copii. Făceau cu schimbul pentru a fi prezenți și la joburi.,,De joburi aflam de la cunoscutințe sau patronii ne contactau spunând de ce anume au nevoie. Acolo unde se duceau unu,doi și dacă făceau lucrul bine se angajau mai mulți”. Mai dificil era să convingi un părinte să-și dea copilul la grădiniță, neștiind ce le pregătește ziua de mâine unii erau foarte nehotărâți.Fiindu-le frică și de bariera lingvistică. La început la grădinițele private locurile erau achitate de sponsori, însă când fondurile s-au terminat aceștia erau nevoiți să achite singuri.Probleme au întâlnit și adulții care aveau o profesie și aveau funcții înalte, iar aici trebuiau să se adapteze unor funcții mai joase. Echivalarea diplomelor ar dura câțiva ani. Familiile care sunt conștiente că casele lor au fost distruse au încercat să se stabilească în România pe un termen mai lung, unii au deschis chiar afaceri. Cele mai dificile momente au fost la început când existau multe momente de disperare. Mai mult de jumătate din refugiați aveau membri ai familiilor rămași în Ucraina, iar când nu primeau vești de la cei dragi se panicau. Dacă la început voluntarii activau chiar și zile întregi ajutând, acum după un an și patru luni s-au obișnuit cu situația, fiind inevitabil și nu în puterile lor să schimbe ceva.Ei încearcă să-și construiască viața de la început în altă țară. ,,Este trist că pentru unii dorul este prea mare și nerezistând se întorc acasă, iar unii din ei nu mai au nimic acolo, totul fiind distrus” spune Patricia. Discutând cu unele mame am aflat că le era foarte dificil să le spună copiilor că tatăl a murit pe front, unele spuneau în continuare că totul este bine și că tăticul luptă mai departe.Unii care au avut curajul să-și continue drumul au avut succes mai mare în alte țări.Patricia ține legătura cu toți cei pe care i-a ajutat.Chiar a scris și o scrisoare de recomandare pentru un băiat care a fost admis la Univeristatea Harvard. Dobra Hata are ușile deschise și astăzi pentru refugiații ucraineni, ajutoarele sunt în continuare binevenite, inclusiv orice ajutor financiar.Asociația va continua atâta timp cât va fi nevoie de ajutor.