NATO - necesitate sau doar gloria trecutului?

În urma negocierilor de la Yalta SUA, URSS și Marea Britanie și-au negociat interesele privind ordinea mondială care trebuie instaurată în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Deoarece Marea Britanie împreună cu Europa erau mult prea afectate de repercusiunile acestui conflict în scena relațiilor internaționale au rămas doar doi agenți care să concureze pentru supremație: SUA și URSS. Această competiție a dat naștere unui conflict de interese - Războiul Rece - inedit în spațiul international deoarece cele două blocuri nu au luptat niciodată în mod direct ci s-au confruntat prin războaie de tip proxy.

Uniunea Sovietică a făcut prima mutare după ce a ocupat numeroase state din Europa de Est, iar acest lucru a creat o stare de anxietate deoarece Europa se temea să nu fie totalmente dominată de comunism. Astfel, pe lângă mecanisme de relansare economică precum planul Marshall pentru a salva economia de piață occidentală a fost nevoie și de o organizare internațională privind securitatea Europei în colaborare cu Statele Unite. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a fost acest răspuns colectiv care a luat oficial naștere în 4 aprilie 1949 după semnarea unui tratat la Washington privind securitatea comună.

Principiul de bază al acestei alianțe era apărarea colectivă împotriva oricărei amenințări externe, dar în funcție de perioade și de tensiunile existente în spațiul relațiilor internaționale s-a modificat strategia NATO. După anul 1955 ca răspuns la Pactul de la Varșovia și anunțul oficial al URSS că deține capacitatea de a utiliza armament pe bază de hidrogen, NATO a adoptat tactica “represalilor masive”. Prin această tactică se dorea descurajarea oricărei ofensive deoarece în caz de atac asupra oricărui membru forțele atlantice ar fi răspuns prin toate mijloacele pe care le aveau la dispoziție, inclusiv armamentul nuclear.

Însă odată cu reducerea tensiunilor internaționale, statele semnatare au adoptat o nouă poziție în anul 1967 prin conceptul de “ripostă flexibilă”. O abordare mai echilibrată prin care răspunsul pe care NATO l-ar fi oferit situaților era unul proporțional și în funcție de contextul vizat. Motivul principal pentru această schimbare îl reprezenta eficiența acestei organizații în asigurarea securității partenerilor, ceea ce le-a făcut să adopte o poziție mai democratică și mai relaxată deoarece nu mai erau presați de către opoziția sovietică. După ce problema securității a fost rezolvată și nu mai era o situație critică, NATO s-a concentrat pe construirea unui dialog internațional în vederea menținerii păcii care s-a remarcat chiar prin contribuția organizației la semnarea tratatelor de descurajare a folosirii armelor nucleare SALT 1 și SALT 2.

Astfel, observăm cum această organizația și-a definit strategia foarte bine în funcție de care era contextul global pentru a putea face făță tensiunilor politice. A avut o abordare echilibrată de la un răspuns clar și impunător care să asigure descurajarea unui conflict direct care mai apoi a evoluat treptat către o alianță de securitate îndreptată către un proces de pacificare. Însă în 1991 se prăbușește Uniunea Sovietică, iar odată cu acest eveniment principala amenințare pentru care NATO a fost înființată a dispărut, atunci care mai era scopul alianței?

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a trecut printr-un proces de redefinire a priorităților sale. Nu mai exista o lume caracterizată de bipolaritatea SUA-URSS, dar statele membre ale acestei alianțe au considerat că este în continuare nevoie de un organism international care să lupte pentru securitatea internă a statelor membre obținută în mod pașnic. Pe lângă această reorientare strategică, organizația și-a extins granițele prin aderarea mai multor membrii printre care erau și foste state din blocul de influență sovietic. Tocmai din acest motiv NATO și-a păstrat relevanța internațională și misiunea ei a căpătat o nouă dimensiune care dorea o securitatea bazată pe colaborare și relații externe bine conturate.

O altă acțiune care a adus vizibilitate a fost intervenția în anumite regiuni unde războaiele interne au luat proporții mari care afecteau o parte semnificativă din civili. Pe motivul protejării siguranței cetățenilor, trupe ale organizației au intervenit pentru protejarea acestora. Această modalitate de afirmare a NATO a generat opinii mixte deoarece au fost intervenții considerate juste și eficiente pentru popoare oprimate precum cea din Kosovo. Însă anumite acțiuni militare au fost criticare deoarece se considera că intervenția NATO în conflictul respectiv a încălcat suveranitatea națională într-un mod ilegitim, iar un exemplu intens dezbătut a fost Libia unde autoritatea guvernamentală a fost atacată în mod indirect de această intervenție și a dus la schimbarea acesteia printr-o lovitură de stat.

Chiar recent o problemă internă a adus în spațiul public dezbaterea privind relevența acestei alianței luând în considerare relația dintre SUA și statele UE în ultimii ani. Pe deoparte admnistrația Trump a considerat că statele din Europa nu își arătau solidaritatea față de organizație deoarece nu contribuie suficient la bugetul NATO conform regulii care presupune investiția a 2% din PIB. De cealaltă parte, statele europene au considerat că modul în care administrația Trump punea în dezbatere problemele comune de securitate nu este eficient deoarece îngreunează semnificativ găsirea unui consens și posibilitatea unei acțiuni comune. Din aceste motive, liderii europeni au început să vorbească despre întărirea securității Uniunii Europene pentru a nu mai depinde atât de mult de partenerul de peste Atlantic. Chiar recent într-un interviu, Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre nevoia unor politici mai ample pentru a putea ajuta UE să-și dezvolte un sistem complex de apărare.

Alegerea în mod oficial al lui Joe Biden ca cel de-al 46-lea Președinte al Statelor Unite pare să fie un semn bun pentru viitorul alianței deoarece a vorbit mult despre restabilirea unor relații mai apropiate cu Europa. Însă incertitudinea din ultimii patru ani a arătat clar că Europa are nevoie să devină mai autonomă în domeniul securității și apărării, iar acest punct ar trebui să fie o prioritate în agenda NATO și a UE. Întrebarea finală este dacă actualmente NATO mai este relevantă? Cu siguranță și cred asta din două motive. În primul rând poate ajuta la menținerea securității și mai important la dezvoltarea unui sistem de securitate comun atât pentru cetățenii europeni și americani, dar și pentru comunitatea internațională deoarece protejarea securității poate fi extinsă în cazul unor abuzuri și în alte teritorii decât cele care sunt deja membrii. În al doilea rând are o valoarea simbolică și diplomatică extrem de importantă pentru relația UE-SUA deoarece reprezintă una dintre cele mai de success alianțe în domeniul securității și reprezintă idealul colaborării internaționale și cum acesta poate avea un impact în atingerea acestui obiectiv care în general este văzut ca o problem de politică internă.