Parteneriatul civil

, de Tiberia Cercea

Parteneriatul civil

Jean Carbonnier considera mariajul drept ,,cel mai vechi obicei al omenirii” , obicei care a făcut obiectul numeroaselor modificări din partea legiuitorului călăuzit de dorința de a adapta această uniune la schimbările survenite în societate.

Amploarea raporturilor juridice între persoanele fizice și persoanele juridice provenind din state diferite a determinat apariția Dreptului internațional privat, fiind necesare, indubitabil, texte legale care să stipuleze reguli pentru aceste legături implicând mai multe sisteme diferite de drept. În această situație, dacă ar fi mai multe sisteme juridice incidente într-o speță, ale căror norme ar putea fi aplicate, s-ar naște un conflict de legi din existența elementului de extraneitate.

Paradigma de gândire a fiecărei epoci a avut un rol diriguitor în ceea ce privește evoluția concepțiilor privind semnificațiile complexe pe care le poartă noțiunea de ,,familie” în cadrul diverselor spații geografice și al diferitelor societăți.

Aidoma altor creații ale dreptului roman, căsătoria a apărut ca o expresie a unei atitudini subiective determinate de proprietatea privată, înscriindu-se între formele de manifestare ale omnipotenței lui pater familias: patria potestas (autoritatea părintească a tatălui asupra copiilor) și manus (autoritatea asupra femeii cu care s-a căsătorit).

Jurisconsultul Modestin definea mariajul drept o unire a bărbatului cu femeia, implicând o comuniune perpetuă și împărtășirea dreptului divin cu cel uman - Nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, divini et humani juris communicatio. Astfel, deși nu erau prohibite legăturile intime între persoane de același gen, asemenea relații nu puteau conduce la încheierea unei căsătorii, deoarece căsnicia avea drept scop fundamental nașterea de copii.

Pe fondul potențării influenței autorității ecleziastice, în Evul Mediu, mariajul, pe baza căruia se constituia familia, era încheiat conform exigențelor stabilite de Biserică. De asemenea, s-a înregistrat o modificare a modului de manifestare a puterii ,,capului de familie” asupra membrilor acesteia, orientarea principală căzând, mai degrabă, pe protecția familiei, decât pe dominația acesteia.

În spațiul românesc, în considerarea necesității procreării și creșterii copiilor, văzută ca finalitate a încheierii căsătoriei, Legiuirea Caragea definea nunta în capitolul XVI, punctul 1, ca fiind ,,tocmeala unirii bărbatului cu femeia spre facere de copii”.

Odată cu Revoluția franceză, mariajul înregistrează îmbunătățiri semnificative la nivel normativ, principii precum: laicitatea, libertatea, egalitatea, au început a se creiona și a fi asimilate în cadrul căsătoriei, care tindea să dobândească natura unui simplu contract.

În contextul dezvoltării sistemelor de drept şi a transformării semnificative a reglementărilor caracteristice raporturilor patrimoniale în cadrul mariajului, s-a înregistrat, treptat, un fenomen de amplificare a importanței principiului egalității între soți.

Legea civilă română a avut un rol de pionierat în spațiul european, fiind una dintre cele dintâi legislații care au consfințit la nivel principial egalitatea dintre soți raportată la viața de familie, abolind, prin urmare, acea incapacitate de exercițiu a femeii căsătorite în 1932. Principiul a fost ridicat la rang de valoare constituțională prin includerea lui în prevederile Constituției din 1948.

Pe fondul înlăturării de la putere a regimurilor totalitare din Europa, care au stigmatizat și sancționat relațiile intime între persoane de același sex, o nouă perspectivă a început să se creioneze la nivelul mentalului colectiv, o valoare sine qua non a democrației fiind nediscriminarea și ocrotirea libertății individuale.

Noi tipare de conviețuire, precum: parteneriatul civil, coabitarea legală, pactul civil de solidaritate, uniunea civilă, se prefigurează, în prezent, în anumite state europene, drept alternative ale încheierii căsătoriei, de care pot beneficia persoanele de același sex care coabitează, iar în alte țări din UE însăși căsătoria între homosexuali/lesbiene este posibilă.

Parteneriatul înregistrat se diferențiază de concubinaj/uniunea liberă prin stabilirea de reguli specifice privind relațiile patrimoniale dintre cei doi parteneri, dar și între aceștia și terți, iar față de căsătorie prin efectele personale mai restrânse, în anumite legislații nu există o reglementare similară nici sub aspectul regimului matrimonial.

Danemarca a reglementat uniunea civilă între persoane având același sex în anul 1989, fiind primul stat din lume care să legalizeze această formă de conviețuire, conferindu-i plenitudinea beneficiilor legale decurgând din această normare.

Societatea daneză, axată pe progresism și promovând în mod continuu o politică socială seculară, valorizează în mod deosebit drepturile și libertățile omului, precum și non-discriminarea, indiferent de criteriul pe care aceasta s-ar întemeia. În chip neîndoielnic, modelul social-democrat danez a demonstrat de-a lungul timpului că statul nu trebuie să abandoneze niciun cetățean, inclusiv exponenții unei anumite minorități (membrii comunității LGBT, în situația de față), ci îi incumbă obligația pozitivă de a veghea la garantarea și respectarea egalității tuturor cetățenilor în ceea ce privește drepturile.

Alături de Danemarca, alte 12 state ale Uniunii au consfințit legal egalitatea dintre persoanele homosexuale și cele heterosexuale în domeniul căsătoriei, în timp ce Italia, Cehia, Grecia, Cipru, Ungaria, Slovenia, Estonia, Croația prevăd în legislația națională opțiunea încheierii unui parteneriat civil între persoanele de același sex.

În legislația din Franța, Belgia, Luxemburg, Olanda este permisă încheierea unui parteneriat civil atât de către persoanele care au același sex, cât și de persoane de gen diferit.

Este constatată absența posibilității de a încheia o uniune civilă pentru cuplurile formate din persoane având același sex în următoarele state membre ale UE: România, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania , argumentele invocate vizând respectarea dogmelor religioase creștine prin prezervarea modelului tradițional și imperiozitatea îndeplinirii funcției biologice pe care o are familia.

Prin identificarea procreării drept unic scop al întemeierii unei familii, ori catalogarea acestuia drept obiectiv principal al încheierii căsătoriei, nu doar că este anulată orice posibilitate de implementare a parteneriatului civil între persoanele având același sex, ci este redus însuși rolul femeii în societate la nașterea și creșterea copiilor, reprezentând un atac la adresa drepturilor femeii, acest discurs putând periclita iremediabil egalitatea de gen, oricum destul de fragilă în aceste state conservatoare.

Pactul civil de solidaritate — le pacte civil de solidarité — reprezintă contractul care poate fi încheiat între două persoane majore de același sex sau de sex diferit pe teritoriul Franței, fiind reglementat de art. 515 și următoarele din Codul civil francez.

Spre deosebire de căsătorie, care presupune posibilitatea de schimbare a numelui și existența obligațiilor de fidelitate, de contribuție la cheltuielile căsătoriei, de sprijin moral și de respect între soți, în cazul parteneriatului este înscrisă doar obligația de sprijin material și moral reciproc, neputând opera schimbarea numelui prin adăugarea sau substituirea numelui de familie cu cel al partenerului.

În privința filiației, prezumția de paternitate operează doar în beneficiul copilului născut în cadrul unui mariaj, nu și în privința copilului partenerilor, iar doar soții au facultatea de a adopta împreună copii, cuplul necăsătorit nu.

Din perspectiva regimului matrimonial, partenerilor li se aplică un regim legal de separație a bunurilor (bunurile cumpărate și datoriile personale asumate înainte de către fiecare partener rămân proprii, întocmai ca achizițiile/împrumuturile realizate individual pe parcursul parteneriatului, bunurile dobândite împreună în timpul PACS fiind supuse regulilor indiviziunii), însă raporturile patrimoniale dintre soți sunt guvernate de regimul comunității legale, în situația în care aceștia nu optează pentru un alt regim, precum: separația de bunuri, comunitatea universală, ori participarea la achiziții.

De asemenea, soțul cetățean străin sau apatrid beneficiază de posibilitatea de dobândire a cetățeniei franceze prin naturalizare, ca urmare a căsătoriei cu un cetățean francez, dacă îndeplinesc condițiile stipulate în Codul civil francez, în art. 21-2; iar locuința de familie nu beneficiază de recunoaștere și protecție juridică decât în cazul încheierii căsătoriei.

Dispozițiile privitoare la desfacerea căsătoriei prin divorț se aplică doar pentru încetarea căsătoriei în această modalitate, PACS-ul, în schimb, poate fi dizolvat prin acord sau prin voința unilaterală a unuia dintre parteneri, ori prin încheierea unei căsătorii între parteneri sau între unul dintre ei cu un terț.

În materie succesorală, soțul supraviețuitor are vocație succesorală legală, însă în cazul unui PACS, partenerul supraviețuitor poate avea exclusiv calitatea de moștenitor testamentar al lui de cujus.

În ipoteza conflictului de legi, atât condițiile, cât și efectele parteneriatului înregistrat, precum și cauzele și efectele disoluției acestuia, sunt supuse prevederilor de drept material ale statului în care s-a efectuat înregistrarea pactului civil, astfel legea care se aplică fondului pricinii — lex causae — este determinată prin raportare la locul unde a fost înregistrat parteneriatul.

Codul civil român nu reglementează parteneriatul civil și conform prevederilor art. 277 alin. (1), nu permite nici încheierea căsătoriei între două persoane nediferențiate sexual.

De asemenea, legislația română nu recunoaște căsătoriile încheiate între persoane de același sex, parteneriatele înregistrate (indiferent dacă sunt între persoane de sex diferit sau de același sex) încheiate legal într-un alt stat.

În spațiul public, dialogul privind egalitatea în drepturi a persoanelor, indiferent de orientarea sexuală, a scindat populația în două direcții diametral opuse: susținătorii dreptului persoanelor de același sex de a-și întemeia o familie, respectiv adepții dogmei creștine a ,,familiei tradiționale”, compusă din bărbat și femeie, ,,revalorizarea elementelor tradiționale” împletindu-se cu ,,exaltarea elementelor de noutate”.

În momentul în care credința se preschimbă în habotnicie, uitată fiind existența unei învățături fundamentale — iubirea aproapelui, religia este redusă la un simplu mecanism de manipulare a maselor, facilitat de gradul scăzut de educație a unei populații.

Temându-se de căderea în desuetudine a familiei clasice, formată în acord cu principiul diferențierii sexuale, numeroși conservatori consideră că e just să le impună celorlalți viziunea lor despre ,,familie”, fără a analiza opiniile diferite.

Adeseori, și-au găsit lesnicios ,,justificarea” în necesitatea salvgardării valorilor religioase și a principiilor morale atitudinile homofobe, sexiste sau xenofobe.

Consiliul UE a adoptat Regulamentul de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate 2016/1104, având ca deziderat soluționarea problemelor legate de elementul de extraneitate în viața de cuplu.

Obiectivul principal al acestui regulament a vizat recunoașterea consecințelor asupra raporturilor pecuniare pe care le generează un pact înregistrat, obligație care le incumbă statelor din UE ce au înțeles să adere la această modalitate de conlucrare.

Conform prevederilor Regulamentului UE 2016/1104, părțile se bucură de dreptul de a selecționa legea ce urmează a se aplica parteneriatului înregistrat, fiindu-le recunoscută autonomia volițională; numai în absența unei decizii a partenerilor, legea aplicabilă se va desemna potrivit stipulațiilor art. 26 al actului normativ menționat.

În cadrul art. 22 din Regulamentul UE 2016/1104 sunt precizate, exhaustiv, variantele pentru care pot opta partenerii în vederea efectuării alegerii legii aplicabile, acestea fiind: legea statului pe teritoriul căruia își are unul dintre parteneri sau își au ambii reședința obișnuită, legea statului ai cărui cetățeni sunt partenerii sau în funcție de cetățenia uneia dintre părți, ori legea locului în care s-a înregistrat parteneriatul civil; modificarea legii aplicabile în cursul parteneriatului înregistrat va produce doar efecte ex nunc, neputând avea valoare retroactivă.Ca atare, factorul esențial de legătură îl constituie reședința obișnuită.

Aspectele care privesc selecționarea competenței instanței judecătorești în situația existenței unui conflict de jurisdicții sunt menționate în cadrul art. 7 al Regulamentului UE 2016/1104, putând, astfel, fi competentă instanța aleasă prin aplicarea art. 22 (modalitate subiectivă de determinare), instanța pe teritoriul căruia s-a realizat constituirea ori s-a efectuat înregistrarea parteneriatului (determinare de tip obiectiv).

De asemenea, art. 1 al Regulamentului Consiliului UE 2016/1104 evidențiază sfera de aplicabilitate a actului, acesta neputând fi utilizat în domeniul administrativ, fiscal, vamal, al capacității juridice a părților, al recunoașterii, existenței și valabilității parteneriatului civil, al obligației de întreținere, al dreptului succesoral, al securității sociale, al drepturilor reale, al înscrierii proprietății asupra unui bun mobil sau imobil, precum și în sfera transmiterii drepturilor de încasare a pensiei de invaliditate sau pentru limită de vârstă, ulterior dizolvării parteneriatului înregistrat, care au fost acumulate pe durata parteneriatului și nu au generat un venit.

România, însă, nu a achiesat la propunerea de cooperare consolidată, considerând-o superfluă în raport cu prevederile dreptului național, care nu oferă posibilitatea de încheiere de parteneriate civile; cu toate acestea, îi este deschisă posibilitatea de a adera la Regulamentul Consiliului UE nr. 2016/1104.

Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost chemată să statueze în cauza C673/16, fiind învestită de Curtea Constituțională a României cu o cerere de decizie preliminară, fiindu-i adresate patru întrebări preliminare.

Procedura a avut ca obiect recunoașterea dreptului de ședere al soțului cetățeanului român în România, desfășurându-se între Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton și Asociația Accept, contra Inspectoratului General pentru Imigrări și Ministerului Afacerilor Interne, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În drept, s-au invocat acte normative de Dreptul UE — Directiva 2004/38: Considerentul (31), art. 2, 3 și 7) — și de Drept român: art. 259, alin. (1) și (2), art. 277, alin. (1), (2), (4) din Codul civil.

În fapt, numiții Coman (având cetățeniile română și americană) și Hamilton (cetățean al SUA), căsătoriți în mod legal la Bruxelles, au sesizat Inspectoratul General pentru Imigrări în scopul de a fi încunoștințați în privința procedurii de obținere a dreptului de ședere de tip derivat pe teritoriul României de către cetățeanul străin, ,,membru de familie” al cetățeanului român, iar libertatea de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni i-a fost refuzată, astfel, cuplul a sesizat Judecătoria Sectorului 5 cu o acțiune în constatarea existenței atitudinii discriminatorii bazată pe orientarea sexuală în privința exercitării dreptului la liberă circulație și ședere, iar în subsidiar, reparația prejudiciului moral încercat. Instanța s-a adresat CCR cu o excepție de neconstituționalitate, invocată de reclamanți, a art. 277, alin. (2) și (4) C. civ.

Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea de ,,soț” privește și persoanele de același sex căsătorite, dreptul de ședere derivat neputându-i fi refuzat soțului cetățeanului român pe motivul că România nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex. Prin urmare, recunoașterea unui parteneriat civil, ori a unei căsnicii legal încheiate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene se reduce la asigurarea respectării dreptului de rezidență, nefiind atinsă competența națională exclusivă în materia reglementării noțiunii de ,,căsătorie”.

Hotărârea pronunțată de CJUE are meritul de a promova eliminarea discriminării întemeiată pe orientarea sexuală și astfel, prezintă importanță în procesul de consolidare a drepturilor individuale pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, cu toate acestea, hotărârea nu poate fi interpretată în sensul de a acorda persoanelor de același sex posibilitatea de a se căsători sau de a opta pentru un parteneriat înregistrat pe teritoriul României sau de a le fi recunoscut un atare contract încheiat în străinătate, o asemenea prevedere situându-se, indubitabil, în afara competențelor de reglementare legislației unionale.

La nivelul mediatizării acestei hotărâri a CJUE, s-au propagat numeroase informații eronate, atât în rândul susținătorilor drepturilor persoanelor LGBT, care promovează valorile pro-europene— pentru care a reprezentat o victorie a principiului nondiscriminării în relațiile de familie și acordarea unui sprijin real de către instituțiile Unionale căsătoriilor și parteneriatelor civile dintre persoane de același sex, protecție considerată a fi aptă a anihila voința legiuitorului național—, cât și în rândul euroscepticilor, care au privit decizia ca un act de imixtiune al UE în domeniul suveranității statului.

Ordinea juridică este într-o perpetuă evoluție, sistemul juridic nefiind în niciun caz o ordine imuabilă și imanentă, iar organizarea vieții de familie nu constituie o excepție.

Negaționismul în privința amplorii fenomenului relațiilor de lungă durată între persoane de același gen, sau încercările de ascundere a acestuia față de societate, nu-l va face, nicidecum, să dispară.

Cu certitudine, convingerile religioase ar trebui să aparțină exclusiv de acel forum internum al indivizilor, România fiind un stat laic.

Totodată, oricărui stat de drept, democratic, îi incumbă obligația de încurajare a liberei dezvoltări a personalității fiecărui cetățean, străin sau apatrid care locuiește pe acel teritoriu, câtă vreme nu sunt încălcate drepturile celorlalți resortisanți ai săi.

Așadar, prin reglementarea parteneriatului înregistrat, oportună, în perioada cotidiană, atât pentru cuplurile formate din persoane de același sex, cât și pentru cele heterosexuale și/sau prin eliminarea condiției diferențierii de sex la încheierea căsătoriei, legislația internă ar oferi protecție vieții de familie care nu decurge dintr-o căsnicie tradițională, iar discursul orientat înspre disprețuirea persoanelor având o orientare sexuală diferită ar rămâne, în scurt timp, fără numeroși adepți.

Cât timp vor mai fi, însă, statele conservatoare dispuse să plătească prețul acestei inegalități? Când vor învăța acestea lecția empatiei și a acceptării?

Vos commentaires

moderare à priori

Attention, votre message n’apparaîtra qu’après avoir été relu et approuvé.

Qui êtes-vous ?

Pour afficher votre trombine avec votre message, enregistrez-la d’abord sur gravatar.com (gratuit et indolore) et n’oubliez pas d’indiquer votre adresse e-mail ici.

Ajoutez votre commentaire ici

Ce champ accepte les raccourcis SPIP {{gras}} {italique} -*liste [texte->url] <quote> <code> et le code HTML <q> <del> <ins>. Pour créer des paragraphes, laissez simplement des lignes vides.

Suivre les commentaires : RSS 2.0 | Atom