Povestea unei familii de refugiați ucraineni în Cluj

În inima Europei, într-un ținut plin de istorie și frumusețe, războiul a întrerupt armonia vieții cotidiene pentru mulți oameni. Acest război venit peste noapte a trezit în poporul ucrainean doar frică și neliniște. Ucraina, o țară cu o cultură bogată și oameni calzi la suflet, s-a transformat într-un teatru al violenței și al distrugerii. Conflictul armat dintre forțele guvernamentale și separatiști a făcut ravagii în regiunile estice ale țării, unde trăia și familia Dzardov.

Ivan și Irina, soțul și soția, povestesc cu inimile împovărate de emoție cum războiul a schimbat complet viața lor și cum au fost nevoiți să ia o decizie dificilă - să își lase totul în urmă și să fugă în căutarea unei vieți liniștite. Într-un oraș mic- Olenivka din apropierea zonei de conflict, ei au fost martorii ororilor de război: bombe care se prăbușeau, clădiri distruse, vieți distruse ale oamenilor, răniți și chiar decedați care zac acolo unde i-a prins războiul. Cu fiecare zi care trecea, se amplificau frica și incertitudinea.

„...decizia de a pleca sau nu...”

În timp ce privești chipurile lor obosite, vezi încă amprentele traumei pe care le-au trăit. Ivan își amintește cu tristețe cum a trebuit să-și abandoneze slujba și cum casele și proprietățile lor au fost distruse în luptele devastatoare:„ Nu am să uit nicioadată momentul din noaptea 22 februarie 2022, când ne-am trezit instant de la gălăgia unui atac din zonă, simțeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. Intuiam ce se poate întâmpla după ce privisem câteva știri cu câteva zile în urmă, în care experții se dădeau cu părerea că s-ar putea începe un război. Dar noi eram cu speranța că se vor rezolva problemele pe cale pașnică”. Ochii lui Ivan înlăcrimați și îndurerați vorbesc despre stresul constant care l-a simțit în acele zile după atac:„ După acea noaptea stresantă, ne-am adapostit la subsol, iar eu am cântărit și am tot cântărit decizia de a pleca sau nu, totuși nu știam cât de mare este riscul să fim ținta unei bombe. Și după două zile de tot gândit și analizat mi-am luat inima în dinți și am venit aici, în Cluj, pentru ca să-mi protejez familia”. În timp ce povestește despre experiențele lor, privirea lui Ivan se îndepărtează în depărtare, căutând răspunsuri la întrebările care îi bântuie sufletul. El se întreabă de ce războiul trebuie să distrugă viețile oamenilor nevinovați, de ce pacea pare atât de greu de atins într-o lume atât de frumoasă și de diversă.

„...sunetul bombardamentului devine o parte a vieții tale de zi cu zi”

Irina, își amintește cu greu de momentele de teroare prin care au trecut și cum fiecare sunet de bombardament le-a înghețat sângele în vene. Aceasta a fost realitatea lor timp de două zile, în care supraviețuirea era singurul obiectiv. „Nimic nu te pregătește pentru momentul în care sunetul bombardamentului devine o parte a vieții tale de zi cu zi”, spune Irina cu tristețe. „Fiecare explozie ne făcea să ne temem pentru viața noastră și pentru viețile copiilor noștri. Ne simțeam neputincioși și neînțeleși, prizonieri în propriul nostru oraș”.

Ea continuă să relateze cum, în mijlocul haosului și al distrugerii, au decis că trebuie să fugă pentru a-și proteja familia. „A fost o decizie grea, dar singura opțiune pe care am avut-o. Trebuia să le oferim copiilor noștri o șansă la o viață sigură și liniștită. Ne-am luat câteva lucruri esențiale într-o geantă și am pornit în căutarea unui refugiu„. Irina mărturisește că drumul spre siguranță nu a fost ușor. Au trecut prin multe dificultăți și au întâmpinat obstacole în căutarea unui azil și a unui nou început. Cu toate acestea, ea subliniază importanța speranței și a sprijinului pe care l-au primit în drumul lor către o viață mai bună. „A fost o călătorie plină de incertitudine și de greutăți, dar am găsit sprijinul și compasiunea unor oameni minunați pe parcurs”, spune Irina cu recunoștință. „Am găsit tabere de refugiați care ne-au oferit un adăpost temporar și organizații umanitare care ne-au ajutat să ne reconstruim viața, aici în Cluj. A fost un sentiment incredibil să știm că nu suntem singuri și că există oameni care ne înțeleg și ne susțin în această călătorie dificilă". La peste puțin timp după ce au ajuns aceștia în România, cei doi au aflat de la prietenii de acolo din Olenivka, că locuința pentru care au agonisit ani la rând bani, în care și-au creat cele mai frumoase amintiri a fost spulberată de o rachetă. „Ni s-a pus o mare greutate pe suflet când am auzit că nu mai avem unde să ne întoarcem. Și atunci am conștientizat că decizia că ne-am refugiat, a fost cea mai corectă care am putut să o iau cu Ivan pentru familia noastră”.

La aproximativ un an jumătate de când s-au stabilit la Cluj, Ivan și Irina s-au mutat de câteva luni bune la chirie, copiii lor de 5, 10 și 12 ani au fost înrolați în grădinițe și școli, și-au găsit job-uri în oraș, el ca curier și ea ca ospătar:„Suntem bucuroși că ne-au primit copiii în societatea de aici, că fără probleme noi am putut să ne angajăm și le suntem recunoscători locuitorilor de aici că încearcă să ne ajute atunci când nu înțelegem ceva”.

Deși suferința și amintirile dureroase îi umplu inima, Irina păstrează speranța pentru viitor și dorește să ofere un viitor mai bun copiilor lor. „Vreau ca Andrei, Elena și Valeria să aibă o copilărie normală, fără frică și război. Vreau să-i văd zâmbind și să-i văd fericiți într-o lume în care pacea și siguranța sunt la ordinea zilei”. Povestea familiei Dzardov este doar una dintre multele povești ale familiilor refugiate din Ucraina, care au fost nevoite să fugă din calea războiului și să își caute un refugiu într-o lume străină. Acești oameni curajoși și rezistenți, care și-au lăsat în urmă casele și viețile pe care le-au cunoscut, ne amintesc că drama umană din spatele conflictelor armate nu poate fi ignorată. Pentru fiecare familie refugiată, călătoria către siguranță și integrare este plină de provocări și sacrificii. Este nevoie de sprijin și solidaritate din partea comunității internaționale pentru a oferi acestor oameni șansa de a-și reconstrui viețile și de a contribui la societatea în care se stabilesc.