Scurt istoric în anul centenarului

, de Vlad Ciobanu

Scurt istoric în anul centenarului

Anul 2018 este indiscutabil un reper în istoria modernă a României, anul centanarului Marii Uniri. Momentul cel mai important din istoria acestei națiuni de sorginte latină a avut loc odată cu revenirea Basarabiei la 27 martie 1918, a Bucovinei, în urma votului unanim de unire a fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României (la Congresul General al Bucovinei) în noiembrie 1918 și a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, culminată cu asocierea tuturor regiunilor istorice cu Regatul regelui Ferdinand I. În urma acestor evenimente, spațiul românesc atinsese apogeul, atât din punct de vedere al câștigurilor teritoriale, dar mai ales datorită transformării țării într-un pilon de stabilitate în Europa de Est, sub coroana Casei de Hohenzollern-Sigmaringen.

Perioada interbelică a marcat începutul unui deceniu în care țara noastră avea să conteze cu adevărat pe scena politică europeană. Da, putem afirma acest lucru uitându-ne la marile cercuri din care România făcea parte, notabile fiind participările delagației românești la 4 expoziţii universale în perioada interbelică: Barcelona (1929), Bruxelles (1935), Paris (1937) şi New York (1939). Cu toate acestea, statul român a fost aruncat în cel mai devastator război mondial, perioadă în care propriile decizii politice erau privite ca instrumente de îndepărtare a unui consens național și de sustragere a garanției depline asupra propriei securități naționale. România încă nu învățase pe deplin lecția predată în timpul Primului Război Mondial, în care înțelegerea cu Tripla Alianță avea să fie denunțată în momentul intrării în 1916 a Regatului în război de partea Antantei, în ciuda reînnoirii alianței în anul 1902, respectiv în 1912.

Pactul româno-germano-habsburgic avea să obțină semnătura generalului Ion Antonescu, pe 23 noiembrie 1940, când acesta parafa la Berlin aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Documentul a pus bazele unei alianțe politico- militare devenită actul oficial de constituire al Axei Berlin-Roma-Tokyo, opusă Aliaților occidentali și a fost denunțat printr-o lovitură de stat pe 23 august 1944, când regele Mihai I a cerut încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei, începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Cu toate acestea, moralul era unul scăzut și nu numai datorită pierderilor omenești sau a fiorului rusesc ce venea dinspre nord, ci și din cauza unei diplomații bazate pe neîncrederea pe care însuși Hitler o avea față de aliatul său român, regele Carol al II-lea evitând un contact direct cu ”Führerul celui de al treilea Reich”. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor. Al Doilea Dictat de la Viena a reprezentat încununarea acestei nesiguranțe politice existente. Semnat la 23 august 1940, dictatul avea să forțeze statul român să cedeze jumătate din teritoriul Transilvaniei, mai exact partea de nord-vest, Ungariei aflată sub regimul autoritar al lui Miklos Horthy, sub denumirea de ”arbitraj”.

Dar de ce a fost semnată această alianță dintre România și Axă? La aproape un an de la invazia nazistă în Polonia, Regatul României primise, pe 26 iunie 1940, un ultimatum din partea Uniunii Sovietice prin care, în termeni duri, i se cerea returnarea Guberniei Basarabia, respectiv predarea părții de nord a Bucovinei, pierderea Moldovei răsăritene fiind atribuită de sovietici pe seama slăbiciunilor cu care se confrunta țaratul în urmă cu 23 de ani. Ion Antonescu avea să devină prim-ministru pe 5 septembrie 1940, prin decret regal, atribuindu-și rolul de ”conducător” al statului la numai o zi după. Prin ultimatumul prezentat, acesta a văzut momentul potrivit prin care regatul să se decidă cărei părți i se va alătura pe timp de conflict. Mareșalul, prin alinierea cu Germania nazistă și Italia fascistă, vedea șansa de a recupera teritoriile pierdute în est. Acest lucru avea să se întâmple parțial în urma operațiunii Barbarossa, operație militară de invadare a Uniunii Sovietice de către Puterile Axei, începută pe 22 iunie 1941.

Purtând numele fostului împărat romano-german, Frederic Barbarossa, intenția militară germană avea la bază teama că Armata Roșie se pregătește să atace Germania nazistă, astfel atacul asupra Uniunii Sovietice era justificat ca război preventiv. Cu toate acestea, principala cauză a eșecului german a fost subestimarea capacităților Uniunii Sovietice și a rezistenței îndârjite a Armatei Roșii, planificarea războiului dovedindu-se greșită din punct de vedere logistic. În multe dezbateri istorice, atacul german a fost asemănat cu invazia lui Napoleon în Rusia. În decursul perioadei următoare, situația militară se schimbase considerabil. După eșecul campaniei estice și în urma episodului Stalingrad, Regatul României se vedea în situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944, desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenind astfel o necesitate urgentă și vitală, iar guvernul sovietic, aflat în tratative cu opoziția românească la Stockholm, amenința România cu reluarea ofensivei în septembrie, în caz de menținere a țării printre Puterile Axei.

Contextul politic a permis realizarea loviturii de stat din 23 august 1944, menţionată anterior. În august 1944, regele Mihai a sesizat un moment potrivit pentru această schimbare politică, pe 21 august având loc o întâlnire cu lideri politici importanți, printre care Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu, Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu, aceștia punându-se de acord asupra unui plan bine stabilit. Mareșalul avea să fie destituit și arestat, iar odată cu intrarea în București a armatei sovietice pe 31 august, predat generalului rus, Vladimir Ivanovici Burenin, judecat în procesele de la Nürnberg, de Tribunalul Poporului din București și executat la 1 iunie 1946.

Din acel moment, Regatul României avea să întoarcă o nouă pagină în istoria sa modernă, iar odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai pe data de 30 decembrie 1947, intenționa să adere la forma de totalitarism ce l-a marcat timp de aproape o jumătate de secol printr-o aliniere la grupurile comuniste Comecon (The Council for Mutual Economic Assistance), din ianuarie 1949, respectiv Pactul Varșovia, din 14 mai 1955.

Astăzi România este parte a Uniunii Europene, a alianței Nord Atlantice și pretendentă la aderarea la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), zona euro, respectiv spațiul Schengen. Este un actor statal important din punct de vedere geopolitic și geostrategic pe flancul estic și după patru decenii de comunism, își croiește pas cu pas drumul spre Occident pe baza unor mentalități schimbate și a unor tinere generații promițătoare.

Vos commentaires

moderare à priori

Attention, votre message n’apparaîtra qu’après avoir été relu et approuvé.

Qui êtes-vous ?

Pour afficher votre trombine avec votre message, enregistrez-la d’abord sur gravatar.com (gratuit et indolore) et n’oubliez pas d’indiquer votre adresse e-mail ici.

Ajoutez votre commentaire ici

Ce champ accepte les raccourcis SPIP {{gras}} {italique} -*liste [texte->url] <quote> <code> et le code HTML <q> <del> <ins>. Pour créer des paragraphes, laissez simplement des lignes vides.

Suivre les commentaires : RSS 2.0 | Atom